Ne vedem în B

Despre meci

Am avut impresia că am asistat la două meciuri separate, atât de diferite au fost cele două reprize, cel puţin în jocul nostru. După o primă repriză bună, cu gol marcat şi cel puţin o ocazie uriaşă (dacă Nico nu ţintea portarul la faza aia de la 1-0, acum poate încă mai speram la salvare), în repriza a doua am căzut complet. După 10 minute din repriza a doua, tata avea previziuni sumbre. La fel şi eu, pentru că ai noştri nu mai puneau piciorul pe minge. Craiovenii au fost lăsaţi să joace şi, bineînţeles, au profitat de ocazie şi ne-au înţepat scurt, de două ori. N-am înţeles atitudinea din repriza a doua şi diferenţa dintre cele două reprize. Cred că am avut un penalty la Pancu, pe final. Dar mai contează?

Despre galerie/galerii

Trebuie să recunoaştem că am fost jalnici astăzi. Dacă până acum discrepanţa în cântece era între T2 şi peluză, de data asta s-a cântat diferit şi în interiorul tribunei a doua. Paul a stat ascuns undeva, nu s-a auzit mai deloc, fiecare cânta ce vroia, eu de multe ori auzeam (stereo) un cântec în urechea dreaptă şi alt cântec în urechea stângă (după care să te iei?), de cântat cântă în continuare doi inşi din zece, seminţele sunt la ordinea zilei, la fel şi cunoscuta expresie „lasă, bă, steagu’ jos, că nu văd meciu'”. Singurul moment frumos a fost în finalul primei reprize, când tribuna şi peluza au cântat împreună vreo trei cântece/scandări la rând. Apoi s-a revenit la dezorganizarea obişnuită. Eu cred că, în cea mai mare parte a timpului, suporterii ar trebui să însufleţească echipa, nu invers.

Concluzia după seara asta este, de fapt, o întrebare: având în vedere că suntem ca şi retrogradaţi, ce se va întâmpla de la anul cu clubul?

PS: Este una dintre cele mai mizerabile ediţii de campionat din istorie. Îmi doresc sincer ca Liga 1 să falimenteze complet, să se desfiinţeze cumva, să facă implozie. Liga 1 nu merită să existe.

5 comentarii

Filed under Uncategorized

Ultima secundă nu a fost niciodată a noastră

Azi dimineaţă, în drum spre muncă, îmi imaginam următorul scenariu halucinant: Rapidul deschide scorul, Botoşaniul întoarce rezultatul, apoi Rapidul înscrie de două ori în minutele 88 şi 94, învingând cu 3-2. Când l-am văzut pe Nico faţă în faţă cu portarul, în minutul 93, mi-am amintit de premoniţia mea, şi am zis că-i prea de tot să nimeresc scorul. Din păcate, chiar a fost, portarul Botoşaniului având un reflex de zile mari, cu care a împiedicat Giuleştiul să erupă mai ceva ca vulcanul din Chile. Noi n-am avut niciodată noroc de goluri în ultima secundă, cu atât mai puţin în momentele critice. N-o să uit toată viaţa ratarea din finalul sfertului cu Steaua, n-am uitat nici acea bară din ultima secundă a campionatului 2008/2009, în acel 2-2 cu Poli Iaşi, care ne-a scos din Europa. Şi câte şi mai câte. Probabil trebuie să ne mulţumim cu norocul şi binecuvântarea că suntem Rapidişti, şi să uităm aceste ghinioane interminabile.

Ştiam că meciul cu Botoşaniul – locul 5 în Liga I – va fi greu, şi vom trage cu dinţii să scoatem măcar un egal, deşi era clar că victoria e singura soluţie. N-am disperat nici la 0-1, şi am continuat să cântăm, în buna noastră tradiţie. Am egalat imediat după pauză, şi Giuleştiul revenea la starea de vulcan. Benson ratează incredibil din trei metri, apoi penalty pentru Botoşani, pentru că în Giuleşti ocaziile se răzbună mult mai repede decât prin alte părţi. 1-2. După numai 5 minute, primim şi noi penalty, iar Săpunaru schimbă tabela în 2-2. Ultima parte a meciului a fost încâlcită, s-a jucat mai mult într-un colţ al terenului nostru, nu a fost acel tăvălug pe care îl aşteptam cu toţii. Cea mai mare şansă a venit în minutul 93, când Nico n-a putut să salte mingea peste braţul salvator al lui Curileac. Secunda finală de care vorbeam mai devreme nu a ţinut nici de data asta cu noi. Şi nici nu va ţine vreodată.

S-ar putea ca această ratare să cântărească decisiv în finalul campionatului. Sau să nu cântărească deloc. Asta rămâne de văzut. Când vine vorba de Rapid, orice previziune e de prisos, sunt şanse mari să nu se întâmple aşa cum crezi, sau aşa cum pare. Rapidul va fi mereu cea mai imprevizibilă echipă din România, şi este unul dintre motivele pentru care o iubim atât de mult. Pentru că, să fim sinceri, ne hrănim cu această nebunie. Suntem nişte masochişti, dar n-am putea trăi fără Rapid. Şi nici Rapidul fără noi.

La final, în timp ce Giuleştiul se golea printre picăturile de ploaie, mă bucuram din nou că sunt Rapidist.

3 comentarii

Filed under Uncategorized

Am avut şi vom avea mereu inimi de oţel

Ştii că e seara Rapidului când până şi Benson are un şut pe poartă. Astăzi am obţinut o victorie mare de tot, în stilul nostru consacrat, cu inima sărind din piept până-n ultima secundă. Până când chiar Buga era să ne îngroape, după ratarea uriaşă a lui Coimbra, care în loc să ne scape de emoţii, a mângâiat mingea către braţele portarului.

Se vede o schimbare în joc, de la venirea lui Bergodi, în care recunosc că nu am crezut. Sigur, un antrenor nu trebuie judecat (nici pozitiv, nici negativ) după numai două meciuri, valoarea lui se va vedea la drum lung. Până la urmă şi Pustai începuse excelent. Oricum, celebrul şoc de care vorbea Moraru s-a produs, şi asta se vede şi în rezultate, şi în joc. Deşi avem în continuare mâini moarte, dar aici mai ţine şi de valoarea jucătorului. Vorba ‘ceea: de unde nu e, nici Bergodi nu cere.

Felicitări galeriei, datorită căreia doar culorile stadionului te făceau să-ţi dai seama că nu eşti în Giuleşti.

Urmează un meci greu, un stadion plin, din nou speranţe, din nou emoţii, din nou răguşeală.

Împreună o să reuşim, Rapidule.

Un comentariu

Filed under Uncategorized

Câteva păreri despre starea galeriei/galeriilor

1. M-am săturat de divizarea T2-peluză

Știu că s-au întâmplat lucruri regretabile în trecut, și aici mă refer mai ales la evenimentele de la aniversarea de 91 de ani. Știu că există orgolii (stupide) între diverse grupări, orgolii care duc la ură, și, inevitabil, la separare, pentru că acolo unde există grupuri diferite, există păreri diferite, și ele trebuie impuse, nu-i așa? Din această separare, Rapidul iese cel mai șifonat, pentru că nu poate beneficia de glasul unit al tribunelor și este nevoit să selecteze din 3-4 cântece pe acela de care să se simtă încurajat, în loc să fie unul singur, ca în vremurile bune (și demult apuse). Nu pricep această încăpățânare, nu pricep de ce nu vă așezați la o masă, cei care aveți ceva de împărțit, și să ajungeți măcar la o soluție de compromis, care să fie întru binele Rapidului. Mi se par atât de îndepărtate vremurile în care tot stadionul era o galerie, și vreau ca acele vremuri să umple din nou prezentul, nu să rămână doar amintiri.

2. Culorile Rapidului sunt alb și vișiniu 

Nu negru, nu verde, nu portocaliu, nu albastru. La meciul cu Chiajna am văzut pe cineva cu fular alb-albastru la gât, cu Schalke cred că era. De ce? Mărturisesc că mă depășește. Oare cum ar arăta Giuleștiul dacă ne-am afișa fiecare în toate culorile curcubeului? De ce vor unii să fie diferiți, când toți suntem la fel?

3. Folosim 10% din cel mai bogat repertoriu de cântece

Ilie Balaci spunea anul trecut “La galeria Rapidului m-a încântat că timp de 90 de minute nu am sesizat să își repete cântecele, iar asta înseamnă multe”. Nu ar mai putea spune același lucru și azi. Sunt multe cântece pe care nu le-am mai auzit de mult timp în Giulești, și sunt multe cântece pe care le aud de prea multe ori. Avem cel mai bogat repertoriu dintre galeriile de la noi, dar, din nu știu ce motiv, folosim doar 10% din el, și acela de multe ori sub formă de lălăieli. Devine enervant când cântăm un cântec și după 10 minute îl repetăm. N-are farmec. Paul nu-i un lider de galerie rău, dar cred că trebuie să mai diversifice repertoriul. Nu mi se pare normal ca o treime din meci să cântăm “Hai Rapid ale”. Și știu că nu sunt singurul care se plânge de treaba asta.

4. „C-așa sunt eu rapidist” nu merge la fiecare meci

Voiam de ceva vreme să scriu despre treaba asta, și nu știu câți veți fi de aceeași părere cu mine, dar nu cred că acest cântec se potrivește în fiecare final de meci. Un exemplu ar fi chiar meciul cu Chiajna, în al cărui final echipa avea nevoie de cântece de luptă, cântate în forță, care să le insufle jucătorilor puterea de a lupta. “C-așa sunt eu rapidist” e un cântec superb, dar atunci când echipa are nevoie să țină cu dinții de un rezultat, sau trebuie neapărat să dea gol, e ca nuca-n perete. Cred că insuflă resemnare în mințile jucătorilor, e un cântec care merge mai degrabă la 0-3, când nu mai ai nici o șansă, dar strigi sus și tare că nu ești trist, pentru că ești rapidist. Știu că a devenit o tradiție să-l cântăm în fiecare final de meci, dar nu cred că aceasta a fost menirea cântecului atunci când a fost introdus prima oară în repertoriu. Eu sunt mai tânăr, poate bătrânii Giuleștiului ar putea să ne spună mai multe despre originea și scopul lui inițial.

5. Sonorizarea

S-au plâns mulți, inclusiv la mine în privat, că nu aud atunci când se dă tonul la cântece, mai ales cei de sus și din lateral. La peluză era mai simplu pentru liderul de galerie să se facă auzit, pentru că peluza e mai mică. Tribuna, în schimb, e mult mai mare (și pe lung și pe lat), și nu poți ajunge la cel mai îndepărtat suporter fără un sistem de sonorizare bun, sau fără 2-3 oameni în plus, care să preia tonul și să-l dea mai departe. De multe ori se cântă aiurea, desincronizat, și pare mai mult gălăgie decât un cântec bine definit. Eu stau în centru, la 3-4 rânduri mai sus de Paul, așa că aud bine tonul, dar cei de sus nu sunt atât de norocoși, ca să zic așa.

6. E bine că venim la meci

Mă bucur să văd tribuna plină la fiecare meci (din păcate, peluza stă mai slab la acest capitol). Am văzut astăzi o statistică în care suntem pe primul loc la numărul de suporteri în retur, ceea ce spune multe, în special că Rapidul nu este abandonat nici în cele mai grele momente. Nu este suficient să fim rapidiști, trebuie să și venim la meciuri (cei care sunt cât de cât aproape și pot, nu-l pot critica pe un rapidist din Baia Mare că nu vine la meci). Fără noi, Rapidul n-are nici o șansă, pentru că noi suntem Rapid. E senzațional că suntem atâția care ne-am însușit acest aspect și venim la meciuri, indiferent de locul din clasament.

Cam asta e ceea ce cred eu. Aștept și părerile voastre.

2 comentarii

Filed under Uncategorized

Rapid „Maica Tereza” Giuleşti

Oare mai putem spera la ceva în momentul ăsta? Adică dincolo de şansa matematică, dincolo de un optimism stupid, dincolo de speranţa într-un soi de miracol divin, de ce ne mai putem agăţa în etapele rămase? Pe cine ne mai putem baza să ne scoată din rahatul în care am intrat?

Pe un nou antrenor, care să producă un şoc? Mă umflă râsul. Pentru mulţi jucători ar trebui să se producă un şoc suficient de puternic încât să devină brusc fotbalişti. Nu cred că antrenorul e de vină pentru ce s-a întâmplat în seara asta, pentru că pur şi simplu n-are cu cine, lotul e jenant. Poate greşeala lui Pustai a fost să-l bage în poartă pe nulitatea, penibilul, zeroul absolut Bornescu, în locul lui Buchta, care totuşi apărase decent. În rest, pe cine să bagi, că n-avem nici măcar UN singur jucător capabil să facă diferenţa. Aşa se întâmplă când aduci jucători fără să ai în spate o strategie de transferuri bine pusă la punct. Îţi joacă bine în primele două-trei etape, poate din inerţie, poate să se pună bine cu galeria, dar apoi, inevitabil, îşi arată lipsa de valoare şi îngroapă echipa. Nici măcar nu e vina lor: atâta poţi, atâta oferi. Prost e cine îţi dă bani.

Da, se poate spune că azi ne-am bătut singuri, dacă ne uităm la cele două goluri: un autogol inexplicabil al lui Cmovs şi o nouă greşeală penibilă a lui Bornescu, aşa cum ne-a obişnuit (de fapt, cred că şi la autogol a fost pe lângă). Problema e că în rest nu am arătat aproape nimic. O bară involuntară, mingi pierdute aiurea, centrări prin spatele porţii, preluări greşite, etc. Un joc steril, care îmi aduce aminte de senzaţia aceea pe care o ai atunci când încerci să alergi într-un vis: neputinţă.

Şi din nou acea milostenie proverbială a Rapidului, care e în stare să revigoreze orice echipă aflată în suferinţă, mai puţin pe ea însăşi. Cum a fost cazul şi acum două etape, cu Clujul.

Păcat de suporteri, ei sunt singurii care merită să fie în Liga 1. Singurul lucru pe care îl putem face este să venim în continuare la stadion. Dacă ei nu sunt în stare să joace, măcar noi să fim în stare să cântăm. Chit că pe enşpe voci, cum a fost cazul şi în seara asta, în multe momente.

Hai Rapid. Până în ultima clipă şi dincolo de ea.

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

N-ai cu cine, nu mai ai când

Săpunaru a marcat mai multe goluri decât toţi atacanţii la un loc, nu? Încep să cred că sentinţa ne-a fost semnată încă din perioada de transferuri. Atunci am avut senzaţia că s-au adus în grabă jucători, parcă mai mult ca să se completeze lotul, să avem măcar de trei schimbări pe parcursul meciului.
 

Deşi am început bine returul, parcă acum iese la suprafaţă adevărata valoare a multora dintre jucători. Probabil în atac suferim cel mai mult, acolo unde Nico parcă nu s-a reobişnuit încă cu fotbalul (am mai zis asta şi îmi menţin părerea: nu te poţi baza pe un jucător care a făcut o pauză lungă şi are nevoie de meciuri în picioare ca să reatingă forma care l-a consacrat – în nici un caz meciuri decisive). De Benson nu am ce comenta, omul e pur şi simplu caraghios, n-ar avea loc nici la Chiajna. Fraţii Oriol par şi ei pe lângă. Şi aşa mai departe. E greu să remarci pe cineva (în afară de Săpunaru).

Nu sunt vreun expert în fotbal, dar cred că dintr-o echipă de succes nu trebuie să lipsească trei lucruri: un vârf adevărat, care să ştie s-o bage-n poartă, o extremă vitezistă, capabilă să facă un dribling şi să furnizeze centrări de calitate, şi un conducător de joc. Nu avem nimic din toate astea.

Moraru a declarat după meci: „Concluzia este că nu merită să investeşti în fotbal. Asta a zis-o şi domnul Masonne. Atît am de spus, mulţumesc”. Patroane, eu zic în felul următor: nu merită să investeşti în fotbal DACĂ NU O FACI CU CAP. Atât am de spus, mulţumesc.

Concluzia e că nu trebuie să ne resemnăm încă, deşi norii de deasupra Giuleştiului sunt din ce în ce mai negri, iar, pe lângă faptul că nu jucăm nimic, campionatul e plin de blaturi (să vedeţi ce o să-şi „revină” Dinamo miraculos în meciul de sâmbătă). 5 puncte se pot recupera, nu e o diferenţă înspăimântătoare. Înspăimântător este, însă, jocul echipei. De fapt, pe mine nu retrogradarea mă sperie, ci eventuala dispariţie a Rapidului, în cazul în care nu reuşim să ne menţinem. Nu contează în ce ligă suntem, eu voi veni cu aceeaşi bucurie la stadion, aşa cum am făcut-o şi în sezonul trecut. Dar, dacă nu vom mai fi, nu voi mai avea unde să vin, şi asta e cel mai trist.

Cu dinamo nu ştiu dacă e ultima şansă, dar e printre ultimele. Obligatoriu victorie. Dacă avem cu cine.

Un comentariu

Filed under Uncategorized

O înfrângere neaşteptată şi un comentator retardat

Nu înţeleg cum am pierdut la Cluj. După ce au deschis scorul, noi am reacţionat ca şi cum s-ar fi făcut direct 3-0, deşi înainte de gol noi am avut iniţiativa şi ocaziile. Au fost prea multe greşeli individuale – preluări aiurea, pase la adversar sau la nimereală, lipsă de luciditate. Suntem foarte inconstanţi, atât de la meci la meci, cât şi în interiorul unui meci.

La cum arăta jocul, eram convins că vom câştiga, mai ales că Clujul nu marcase de 6 meciuri. Dar aici intervine spiritul milos al Rapidului, care ajută orice echipă aflată în nevoie. Dacă n-ai marcat tot sezonul, marchezi cu Rapid, dacă n-ai învins pe nimeni, stai fără grijă, urmează meciul cu Rapid şi spargi gheaţa. S-a întâmplat de atâtea ori, de nici nu mai ţin minte.

Eu cred că una dintre greşelile din perioada de transferuri a fost aducerea lui Daniel Niculae. Când te înhami la o luptă atât de grea cum e cea pentru evitarea retrogradării, nu poţi să te bazezi în atac pe un fotbalist care nu a mai jucat de luni bune şi va avea automat nevoie de meciuri pentru acomodare (Dumnezeu ştie câte). Faptul că e rapidist şi inimos nu suplineşte lipsurile cauzate de absenţa lui de pe teren de dinainte să vină la Rapid. Nici Benson nu a rupt gura târgului (şi nici plasa), fiind un bezmetic, iar Pancu are 37 de ani. Când nu ai atac, nu dai goluri, e cumva logic.

Sper să fi fost doar un accident jocul slab de astăzi (mai ales cel de după primirea golului), şi să ne revenim cu Tg Mureş, deşi va fi extraordinar de greu.

Şi am un mesaj pentru idiotul de comentator, care a spus la un moment dat că spiritul lui U Cluj este mai puternic decât cel al Rapidului, pentru că U Cluj nu a căutat niciodată gloria. Păi, bă, muistule, nici noi, cei din tribunele Rapidului nu am căutat vreodată gloria. În nici o secundă nu ne-am dorit trofee ca să iubim mai mult Rapidul. Faptul că am obţinut câteva nu e „vina” noastră, şi nici faptul că ne-am bucurat de ele. Am fi fost aceiaşi şi dacă nu le obţineam. Poate chiar mai puternici. Şi să zici că U Clujul bate Rapidul la spirit, în condiţiile în care sunt înfrăţiţi cu suporterii echipei ăleia mizerabile din groapă (care a căutat neîncetat gloria despre care vorbeşti, indiferent de metode), asta e cea mai bună dovadă că eşti un idiot care nu gândeşte.

Haideţi să umplem stadionul la meciul cu Tg Mureş. E o luptă grea, dar fără noi în tribune e imposibilă.

Un comentariu

Filed under Uncategorized