Arhive lunare: August 2012

Ceva magic pluteşte deasupra Giuleştiului

Începe meciul. Galeria cântă. Bară CFR. Galeria cântă în continuare. Rapidul joacă prost, mai prost ca niciodată. Galeria îşi pierde răbdarea, poate prea repede. Nicio ocazie, nicio realizare. Un joc de nimic. Ăsta e farmecul vieţii, sau cel al morţii? Gol CFR. Ocazii, tot CFR. Din ele mai răsare un gol. 2-0, câtă tristeţe în Giuleşti! Tortul neputinţei are nevoie de o cireaşă ca să fie complet. De ce, Oros? Suntem în zece. Rapidul a murit. Ceea ce nu ştiu ceferiştii e că Rapid, spre deosebire de alte echipe, poate reînvia, chiar şi atunci când nu mai rămâne nici măcar cenuşa.

Galeria n-a mai suportat umilinţa şi s-a despărţit în două, lăsând mijlocul peluzei gol. Inima Giuleştiului a fost tăiată în două. Cine să mai pompeze sânge vişiniu? Goooooool Ilioski!!! Inima Giuleştiului se lipeşte la loc. Cele două bucăţi, dezbinate de nemulţumire, încep încet încet să se unească, să redevină întregul care poartă Rapidul spre victorie. Sabău face schimbări, pentru a le demonstra celor care au strigat “demisia” în prima repriză că este totuşi antrenor. Recunosc, l-am criticat pe Sabău de mai multe ori, dar nu aş fi strigat niciodată aşa ceva. E mult prea devreme, exagerat de devreme.

Câtă inspiraţie! Intră Grigore. Intră şi Surdu, care, la câteva secunde scoate un penalty, numai el ştie cum. Tudor a fost păcălit, dar nu mai contează, e penaltyyyyy!!! Cine bate? Grigore, bineînţeles. Şut în stânga, portarul se aruncă în partea cealaltă. E 2-2!!! În inferioritate, Rapidul egalează campioana! Spiritul de peste timpuri a coborât din nou pentru a salva Giuleştiul. Pentru o repriză, îngerii vişinii din Ceruri le-au împrumutat aripile celor din teren. Atacăm. Vrem victoria, nu mai contează că suntem în zece. Galeria îşi revine în simţiri şi completează golul lăsat de Oros. CFR-ul e în corzi. Şut Ilioski! Prea slab, Blaze! Trage şi Surdu! Nuuu, scoate Felgueiras! Unde-i mingea? E la Grigore! Şi gooooooool, Grigore înscrie din nou şi coboară Raiul în Giuleşti. 3-2. După 0-2 la pauză. Cu un om în minus. Un meci care descrie perfect istoria Rapidului. Aşa ceva nu mai vezi nicăieri în România. Suntem singurii norocoşi care au şansa de a trăi aşa ceva. Singurii!

Am trăit acest meci la intensitate maximă, chiar dacă nu l-am văzut. Am simţit neputinţa din prima repriză, am simţit supărarea galeriei, inima mea s-a rupt şi ea la ordinul lui Vali. La golul lui Ilioski, am ştiut că vom reveni. Simţeam că Giuleştiul se pregăteşte să ne ofere o nouă porţie de magie, ca în fiecare an. Unii au plecat de la stadion. Puţini, mult mai puţini decât au anunţat comentatorii şi presa. Eu n-aş fi plecat niciodată. Probabil că aş fi mers în stânga sau în dreapta peluzei, dar de plecat, niciodată. La finala cupei din sezonul trecut, tatăl meu nu m-a lăsat să plec nici după ce s-a terminat meciul. “Rămânem să-i aplaudăm pe-ai noştri şi să felicităm câştigătorii, chiar dacă sunt duşmani de moarte”. Supărat, m-am aşezat pe scaun. În spatele meu, un copil plângea. În suflet, plângeam şi eu. Am realizat atunci că Rapidul nu se abandonează nici măcar după ce s-a terminat meciul, d-apoi în timpul lui? Cele trei goluri din repriza a doua au fost trei palme zdravene aplicate celor care au uitat cu ce echipă ţin. Celor care au uitat că sunt cei mai norocoşi suporteri de pe întreg pământul. Nu-i nimic, acum s-au învăţat minte şi nu vor mai pleca niciodată. Se vor întoarce la următorul meci şi îşi vor cere scuze Rapidului că l-au abandonat atunci când îi era mai greu. Rapidului, nu jucătorilor.

Rapid ne-a reamintit aseară de ce îl iubim de fapt atât de mult. Ce cupe, ce flori? Un asemenea meci te trece prin toate emoţiile posibile.

Victoria cu CFR a fost primul nostru trofeu din acest sezon. Un trofeu al unei magii inexistente în altă parte. Un trofeu pictat cu agonie şi extaz.

O, Rapid, frumoasă nebunie!

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria În pas cu Rapidul, Suflet de rapidist

Pentru 90 de minute, închinaţi-vă glasurile în altarul vişiniu!

Să fie plin stadionul, să cântaţi, să strigaţi din toată inima cât de mult iubiţi Rapidul! Să nu vă menajaţi piepturile, că sunt piepturi de Rapidişti, ele nu cunosc nicio limită atunci când sunt hrănite de nebunia vişinie. Să erupă Giuleştiul, să se cutremure pământul, să le spargem timpanele ceferiştilor! Să vă luaţi la trântă cu decibelii şi să măturaţi cu ei pe jos! Să uitaţi de tot şi de toate şi să vă dedicaţi Rapidului. Să se mire românii şi străinii CFR-ului de galeria noastră fără egal, să privească înspre tribune cu gura căscată, minunându-se, cu gândul că ei nu vor avea niciodată aşa ceva. Să vă deschideţi inimile către teren şi să le lăsaţi să umple atmosfera cu iubirea voastră. Să nu vă opriţi niciodată din cântat! Să le arătaţi tuturor care e spiritul adevărat, cel ce a învins istoria. Spiritul nostru, al rapidiştilor uniţi într-o frumoasă şi unică nebunie. Spiritul unei istorii irepetabile de către ceilalţi, pe care fiecare suflet vişiniu a trăit-o în felul său, făcând astfel ca Rapidul să aibă milioane de istorii, una mai frumoasă decât alta. Fiecare nebun cu soarta pecetluită alături de această echipă minunată are datoria să iubească din ce în ce mai mult darul dumnezeiesc numit Rapid.

Haideţi la meci! O spun tocmai eu, care nu voi fi pe stadion. Motivele sunt obiective şi, din păcate, nu voi putea vedea meciul nici măcar la televizor. Ce săptămână urâtă e aceea în care nu pot vedea Rapidul! Doamne, aş da orice să văd măcar un minut, să ascult măcar un refren de-al galeriei! Pe mine asta mă hrăneşte pentru toată săptămâna. Aşa cum organismul are nevoie de mâncare ca să supravieţuiască, tot aşa sufletul meu are nevoie de Rapid ca să trăiască.

Sunt convins că Rapidul îmi va face o mare bucurie şi va învinge sâmbătă seară, chiar dacă meciul este unul foarte greu. Rapidul are, însă, forţa necesară să treacă de orice adversar, în orice moment al existenţei sale, pentru că are în jurul terenului şi în jurul inimii comoara cea mai de preţ pe care o poate avea o echipă de fotbal: o galerie fantastică.

Haideţi să le arătăm cum ne trăim iubirea!!!

Hai Rapid!!!

Scrie un comentariu

Din categoria În pas cu Rapidul, Suflet de rapidist

0-0 în teren, scor de handbal în tribune

Rapidul a mai scos un punct. Din păcate, pentru a te bate acolo sus, e nevoie şi de victorii, nu te poţi târî la nesfârşit, din punct în punct, mai ales atunci când joci cu echipe mici, ca Petrolul. Pentru că da, Petrolul e, cel puţin deocamdată, o echipă mică, presa a fost cea care a umflat-o nejustificat. Şi nu cred în ipoteza alor noştri că “puţine echipe vor câştiga la Ploieşti”. Eu cred că vor câştiga destule echipe pe „Ilie Oană”, echipe mai inteligente, care ştiu că trebuie să ataci ca să dai gol.

Dar, cu cine să faci asta? Cu Ilioski, care, la ieşirea din teren, îl înjură pe Sabău pentru propria lipsă de valoare? Ilioski, care nu ştie să facă o preluare simplă? Ilioski, care nu ştie unde-i poarta? Cu Surdu, care ştim cu toţii ce-i poate pielea? Cu Herea, care nu ştie decât să bată penalty-uri?

Mai toată lumea l-a remarcat aseară pe noul portar, Peterson. Mi-a plăcut şi mie, însă, deocamdată, nu mă hazardez să spun că e mare portar. Mai aştept câteva meciuri. De atâtea ori m-am entuziasmat pentru vreun jucător, după un singur meci, iar apoi m-a dezamăgit, încât m-am săturat. Eu îl mai las câteva meciuri înainte să mă pronunţ, chiar dacă, la prima vedere pare, într-adevăr, portarul care ne lipsea.

Nu am să stau să analizez fiecare jucător în parte, foarte rar fac asta, însă aş vrea să-l remarc pe Teixeira, cu siguranţă cel mai important om din echipă la momentul actual. Practic, este jucătorul care ţine tot mijlocul în cârcă. Are o tehnică ireproşabilă, pasează cum trebuie şi când trebuie şi, pe deasupra, depune şi un efort consistent. Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi jocul fără el. Din păcate, atacul nostru nu există, aşa că mingiile lui Texe se pierd în neantul din faţa porţii adverse.

Mi-a mai plăcut încrâncenarea cu care s-au luptat ai noştri. Cu siguranţă a fost un egal muncit, dar, e nevoie de mai mult. E muncă, dar e şi multă neputinţă, rămâne de văzut dacă Sabău poate rezolva a doua parte.

Dacă în teren a fost 0-0, nu acelaşi lucru se poate spune despre spectacolul din tribune, unul care a depăşit cu mult ceea ce s-a întâmplat în teren. Cele două galerii, cu siguranţă cele mai frumoase din România (evident, vişinii noştri sunt pe primul loc la acest capitol), au creat o atmosferă demnă de istoria unui asemenea meci. Iată însă că, oricât ar fi de inimoasă, nicio galerie din lume nu poate compensa lipsa de valoare. Altfel, am lua titlul an de an, la ce galerie avem.

Etapa viitoare dăm piept cu un CFR, sperăm noi, obosit după duelul cu Basel. Cred că victoria este obligatorie, altfel, începem să ne cam îndepărtăm de plutonul fruntaş. Deşi, parcă văd că “CFR e o echipă de Champions League, e bun şi un egal.”

Hai Rapid!

Scrie un comentariu

Din categoria În pas cu Rapidul

Bucuria de a fi Rapidist

De multe ori, am impresia că tot ceea ce văd şi simt, le fac prin prisma Rapidului. Toate întâmplările, toate sentimentele, toate dezamăgirile, trec printr-un filtru alb-vişiniu. Eu niciodată nu îmi las sentimentele pe stadion. Nu. Le iau cu mine acasă şi le simt mai departe. Şi mai fac ceva. Le transform pe toate în bucurie, pentru că asta ne învaţă, în ultimă instanţă, Rapidul nostru. Mai mult decât orice, Rapid înseamnă bucurie. Bucurie la victorie, bucurie la înfrângere, bucurie la egal. Bucuria de a fi Rapidist.

Mă doare când cei din jurul meu îmi spun că Rapidul e doar o echipă de fotbal. De ce te stresezi atâta? De ce pui aşa mult suflet, de ce suferi atât de tare pentru o amărâtă de echipă? Pentru un joc. Pentru o minge bubuită de colo colo de 22 de bărbaţi cu salarii grosolane. Nu mă obosesc să le răspund. La început o făceam. Încercam să le explic că e mult mai mult de-atât, că Rapidul e însăşi viaţa. Acum, mă mulţumesc să le zâmbesc şi să merg mai departe sau să schimb subiectul. Mi-am dat seama că ei n-au cum să înţeleagă. Dacă n-au înţeles până acum, nici nu o vor face vreodată. Ceea ce nu mă deranjează. Eu ştiu ce înseamnă Rapidul pentru mine, aşa că ce rost are să le explic unora care oricum nu vor pricepe în veci?

Ideea e nemuritoare

Întotdeauna mi-a plăcut să fac parte din grupuri mai mici, dar mai valoroase. Decât să cunosc o mie de oameni cu care să n-am mare lucru în comun, prefer câţiva prieteni, dar alături de care să mă simt ca acasă. Cam aşa-i şi cu Rapidul. Decât milioane de suporteri fără valori, care să iubească o amărâtă de tinichea şi care să renunţe la a cânta când echipa pierde, mai bine o mână de oameni nebuni, care să nu se dea bătuţi niciodată în a iubi o idee. Pentru că asta e, până la urmă, bucuria noastră, a Rapidiştilor şi, totodată, diferenţa dintre noi şi suporterii echipelor comuniste. Noi iubim o idee, ei iubesc o cupă. Iar dintre cele două, doar ideea e nemuritoare.

Rapid e strigătul dreptăţii

Rapidul e o bucurie a vieţii, o stare de spirit ce nu este disponibilă decât pentru cei aleşi. Rapid înseamnă să te lupţi atunci când ştii că nu mai ai nicio şansă. Rapid înseamnă să cânţi atunci când simţi că nu mai ai voce. Rapid înseamnă să ţii fruntea sus atunci când pare mult mai comod să o laşi în pământ. Rapid înseamnă să nu poţi să stai jos la meciuri, să nu poţi să-ţi stăvileşti inima atunci când intri pe stadion, Rapid înseamnă să crezi cu încăpăţânare că mâine va fi mai bine. Rapid e rebeliune, Rapid e spiritul corectudinii susţinut până în pânzele albe, Rapid e strigătul neîncetat al dreptăţii. Rapid e cerul albastru ce ni se dezvăluie din spatele norilor. Cu Rapid, te urci pe culmile cele mai înalte, având conştiinţa că vei cădea de la înălţimi ameţitoare. Cu Rapid, te laşi purtat de vise. Cu Rapid, realitatea pare mai frumoasă.

Bucuria de a fi diferit

E incredibil cât de multă bucurie se poate naşte din dezamăgire, din tristeţe, din frustrare, din nedreptate. Trebuie doar să ştii cum să priveşti lucrurile. Noi, Rapidiştii, cred că suntem capabili de această transformare mai mult decât oricine. Altfel, cum am fi putut rezista atâta? Vai, şi cât de loviţi am fost! Atât din afara, cât şi din interiorul clubului. Astăzi, mai mult ca oricând, suntem loviţi din interior. Ce ne salvează, oare? Ce anume ne face să mergem mai departe, şi chiar cu pieptul înainte? Bucuria de a fi rapidist, cred eu. Bucuria de a fi unic, de a te diferenţia de cei mulţi. Puterea de a zâmbi, chiar şi atunci când lacrimile înfrângerii îţi şiroiesc pe obraji. Dar lacrimile ne dau putere, indiferent că sunt lacrimi ale bucuriei sau ale tristeţii. Bucuria veşnică de a fi Rapidist întrece tristeţea trecătoare a unei dezamăgiri. Asta ne face pe noi unici. De-aia e o binecuvântare să fii Rapidist.

Pentru că în lupta de a iubi Rapidul, nu poţi fi învins de nimeni.

3 comentarii

Din categoria Suflet de rapidist

Petrolul – Rapid, mândria ţării

Aştept cu mare nerăbdare derby-ul de sâmbătă dintre Petrolul şi Rapid. Aştept un duel superb al galeriilor, dar şi un spectacol de calitate în teren. Totodată, după această pauză competiţională, aştept mai mult de la echipa mea. Sper ca în acest răstimp lucrurile la echipă să se fi lămurit într-o oarecare măsură, iar Rapidul să înceapă să intre, în sfârşit, pe făgaşul normal şi să înşire victoriile. Prima din acest şir ar putea fi chiar la Ploieşti, oraşul de care ne leagă amintiri atât de frumoase.

Îmi doresc ca băieţii să arate dăruire, să arate că sunt demni de a purta tricoul Rapidului şi, totodată, că sunt demni de a fi prezenţi pe teren într-un asemenea derby, poate cel mai mare al României. Un derby curat, un derby între două echipe născute din pasiune şi iubire, un derby cum mai rar se vede în România. Atmosfera de la Ploieşti va fi cu siguranţă infernală, dar, sunt convins că galeria noastră va face faţă cu bine şi se va face auzită.

Cu stăpânire de sine, cu curaj, cu luciditate, poate şi cu puţin noroc, Rapidul se poate întoarce de la Ploieşti cu toate punctele.

Hai Rapid!!!

Scrie un comentariu

Din categoria În pas cu Rapidul

Care este medicamentul pentru constipaţia fotbalistică?

Cred totuşi că un medicament nu ar rezolva această mare problemă pe care o are Rapidul, şi anume tumora Copos. Operaţie, tată, ce medicamente? Trebuie băgat bisturiul şi tăiat adânc din rădăcină, altfel… Altfel, vom muri.

Primele trei puncte din acest sezon (dacă jucăm aşa în continuare, vor fi şi ultimele) au venit în urma meciului cu Iaşi. Un adversar extrem de modest, care, dacă nu se întâmplă vreo minune, va aluneca încetişor către liga secundă. Meciul s-a jucat pe o căldură mare, mon cher. Cam asta ar fi, într-un fel, singura scuză a jocului absolut penibil prestat de scumpa noastră echipă. E greu să remarci pe cineva după un asemenea meci. Poate doar pe tânărul Ciolacu, cel căruia Sabău i-a oferit încrederea sa, folosindu-l ca titular. Nu pot să spun că a avut mari realizări, dar nici nu a dezamăgit. E o tânără speranţă a Giuleştiului, una dintre puţinele, aşa că trebuie să-i acordăm şi noi încredere şi să sperăm că va onora aşa cum trebuie tricoul alb-vişiniu.

În rest, de “remarcat” apărarea, mai exact axul central. Cei doi fundaşi centrali, (Gă)Oros şi Spartanu’ au fost nişte gentlemani, deschizând cu multă curtoazie drumul adversarilor către poartă.

Nu prea sunt multe de spus după un asemenea spectacol al melcilor fotbalişti. Doar că nocturna a căzut la un moment dat. Şi, dacă acesta a fost cel mai interesant moment al serii, vă daţi seama cam cum s-a jucat. A, şi a marcat Goga.

Urmează meciul retur amical cu Heerenveen, şi apoi o pauză lungă. Să sperăm că şi benefică.

Scrie un comentariu

Din categoria În pas cu Rapidul

Domnule Copos, câte cuie mai bateţi în sicriul Rapidului?

0-4. Ce mai poate fi spus după o asemenea seară? Până la urmă, rezultatul ar trebui să fie o cronică în sine. 4-0. Scurt şi la obiect. Un asemenea scor de obicei nu minte. Ce-i pe tabelă, asta e şi în teren. Diferenţele, însă, au o încrengătură mult mai mare de rădăcini.

Rapidul nu a pierdut aseară acest meci. L-a pierdut în pauza competiţională, atunci când lipsa incredibilă de profesionalism din cadrul conducerii a bătut un nou cui în sicriul Rapidului. Oare pentru câte cuie mai e loc, stau şi mă întreb, cu tristeţe în suflet? Cât va mai rezista oare acest club în tortura la care este supus an de an de criminalul din fruntea lui? Oare cât vom mai rezista noi? Cred că merităm un premiu, ar trebui să intrăm în Cartea Recordurilor, drept cei mai masochişti suporteri din istoria fotbalului.

Diferenţa dintre Heerenveen şi Rapid a depăşit graniţa celor patru goluri.

A fost 4-0 în meciul dintre secţia de copii şi juniori a olandezilor, care, cu profesionalism şi seriozitate, produce talente pe bandă rulantă, şi secţia de copii şi juniori a Rapidului, care practic nu există.

A fost 4-0 în meciul dintre scouterii olandezi, experţi în vânarea jucătorilor de valoare, şi Copos, unicul “scouter” de la Rapid, cel specializat în ochirea gloabelor cât mai în vârstă, cât mai lipsite de valoare şi, cel mai important, cât mai libere de contract.

A fost 4-0 în meciul dintre stadionul superb al lui Heerenveen şi dărăpănătura de stadion din Giuleşti, care stă să cadă la prima adiere de vânt.

A fost 4-0 pentru o echipă aflată la primul meci oficial din acest sezon şi o echipă ce disputase deja patru.

A fost 4-0 în meciul dintre profesionalism şi amatorism. Aşa cum e şi normal, până la urmă.

Domnule Copos, vă place ce aţi făcut din Rapid? Ce, nu ştiţi? Haideţi să vă explic eu în ce hal a ajuns Rapidul nostru din cauza dumneavoastră. Haideţi să vorbim un pic despre transferurile făcute în această vară. În primul rând, aş vrea să mă refer la cei pe care i-aţi păstrat, pentru că, nu-i aşa, o prelungire de contract e tot un fel de transfer.

Grigorie. Ce mai poate fi spus despre această meduză de jucător? Parcă e la Rapid de când lumea şi pământul. Şi parcă n-a avut nicio realizare. Eu, unul, nu-mi amintesc să fi zis vreodată: “bine Grigorie, tată”. Ştiţi de ce? Pentru că e un jucător terminat, e gata, n-ai ce să mai scoţi de la el, decât dacă-l vinzi la abator să facă mezeluri din el. Asta ar putea fi cam singura utilitate a lui Grigorie la momentul actual. Uitaţi-vă la moaca lui obosită, la ochii scurşi, la alergarea ce trădează o indolenţă aproape inimaginabilă pentru un fotbalist profesionist. Cu toate astea, i-aţi prelungit contractul. De ce?

Surdu. Un gândac de bucătărie îmbrăcat în tricoul Rapidului. Nu are creier, nu are dribling, nu are viteză, nu are execuţii, nu e în stare să finalizeze de pe linia porţii, nu ştie să dea pase. Dar, aleargă. Mă, şi dacă aleargă, înseamnă că e bun, nu? Da, domnule Copos, e bun, dar nu la fotbal. La atletism, la curse de câini, da, acolo ar putea face Surdu performanţă. În fotbal, cu siguranţă, nu. Şi cu atât mai puţin la Rapid. Dar, a fost păstrat în lot. De ce?

Roman. Un jucător cam cu acelaşi gramaj de creier ca şi Surdu, aceeaşi imprecizie, aceeaşi bezmeticeală de găină fără cap. Are viteză. Şi cam atât. N-are dribling, n-are pase, execuţiile sunt rare. Face un meci bun, în următoarele zece îşi ia concediu de odihnă, pe care îl petrece în teren, în banda dreaptă. Mai trece câteodată şi pe stânga, probabil pentru a mai schimba peisajul.

Apărarea? E importantă, da’ nu prea. Aşa-i, domnu’ Copos? Dacă apărarea era importantă în fotbal, mă gândesc că nu l-aţi fi păstrat pe bulevardul Burcă, nu l-aţi fi adus pe Voicu de la echipa cu cea mai jalnică apărare din sezonul trecut, pe Abrudan, care e vai de mama lui, pe spartanu’ Mariusică, un jucător conflictual, care trădează echipa când nici nu te aştepţi, mai ales pe teren. Nu l-aţi fi păstrat nici pe Oros, care e clar că nu are valoare de Rapid. Sau, cel puţin, de pretenţiile Rapidului, pentru că, realistic vorbind, am ajuns o echipă de pluton spre retrogradare. Dar, noi vrem titlul, că suntem Rapid. Mă rog, vorbe goale, praf în ochi pentru proştii de noi care stăm şi înghiţim.

Portarul e şi el cam important, nu? Albuţ? Pe bune? Are Albuţ valoarea necesară pentru a da siguranţă apărării? M-am bucurat că a plecat Coman, un caracter îndoielnic şi, oricât i-ar lua apărarea unii suporteri, un portar mediocru, care ne-a mâncat zeci de puncte. Plecarea lui a fost benefică. Dar, când în locul lui pui un albuş de ou, pe lângă care mingea alunecă nestingherită către plasă, e greu să scapi fără o căruţă de goluri primite.

Sabău. Mă gândesc că el a fost cel care a ales Scoţia cea ploioasă şi permanent udă. Acolo unde am jucat câte-un mălăiaş în recepţia hotelului, pentru că afară ploua cu găleata. În Scoţia? Pe bune? Acolo unde soarele e mai rar decât firele de păr din chelia imbecilului de Copos? Acolo ai ales tu să faci pregătirea? Bun. Felicitări pentru alegere, ai avut fler.

Îmi e greu să văd un antrenor atunci când mă uit la Sabău. Un om liniştit, chiar blazat, ce nu dă senzaţia că ar avea propria personalitate. Un antrenor ce pare incapabil de marea performanţă. Un antrenor de evitarea retrogradării. Pe Sabău antrenorul nu-l recomandă nicio performanţă. Ca jucător a făcut istorie la Rapid, dar ăsta nu e un criteriu de alegere a unui antrenor. Vezi cazul Hagi.

Din punctul meu de vedere, acest sezon e compromis. Să ne rezumăm la a nu ne face de râs, la a nu retrograda. Noi, să ne rezumăm la a cânta. Dacă tot nu ne putem uni împotriva lui Copos, măcar să ne unim pentru Rapid. Dar nu pentru gloabele din teren, ci pentru Rapid. Rapid ca idee, Rapid ca sentiment, Rapid ca credinţă. Asta-i tot ce-avem mai scump, şi niciun Copos, oricât ar fi el de mârşav, nu ne poate murdări nouă credinţa.

Copos nu poate omorî ceea ce nu înţelege, oricâte cuie ar bătea în sicriul suferinţei noastre.

Hai Rapid!!! Vei învia din nou!

Scrie un comentariu

Din categoria În pas cu Rapidul