Mergem la Cluj, pentru un nou pas în călătoria Rapidului nostru. Unii spun că suntem victimă sigură în faţa CFR-ului, alţii că şi CFR-ul trece printr-o perioadă grea, aşadar, meciul se joacă. Tind să fiu de acord cu a doua categorie. Rapidul nu poate fi, prin definiţie, victimă sigură, deoarece e capabilă mereu de surprize. Nu poţi fi niciodată sigur că vei bate Rapidul, pentru simplul fapt că este cea mai imprevizibilă echipă din istoria fotbalului românesc. Şi rămâne în continuare aşa, chiar dacă situaţia din acest an e aşa cum e. Chiar dacă pare un clişeu, Rapidul va rămâne întotdeauna Rapid. Meciul din tur a demonstrat asta cu vârf şi îndesat.
Rapid şi CFR au marcat câte un singur gol în 2013, clujenii jucând şi două meciuri în plus, cele din Europa League, cu Inter. Întâmplător, şi ei au înscris singurul lor gol tot la Iaşi. E drept, pentru noi a “marcat” Creţu, fundaşul ieşean. Rapidul are un golaveraj jalnic în acest sezon: 22-23, după 22 de etape, ceea ce înseamnă un gol pe meci. Deşi, în acest an mergem pe o linie mult mai îngrijorătoare: un autogol la trei meciuri. Cauzele sunt multiple. Dacă privim din afară, ele duc la Copos. Dacă privim mai de aproape şi analizăm problema din teren, şi nu din birouri, putem scoate în evidenţă câteva aspecte.
Primul este că nu avem atac. Andrei Ciolacu are talent, şi poate creşte enorm, dar încă mai are de tras pentru a deveni un atacant de nădejde. Mădălin Martin este şi el necopt, iar Alexandru Ioniţă pare încă o fantomă. Nădejdea pare a fi bătrânul Pancu, dar cât să mai ducă şi el? Un alt motiv pentru care nu dăm goluri este faptul că nu avem mijloc. Oameni ca Grigorie, Herea, chiar şi Emil Dică, au joburi de vis, fiind plătiţi să atingă cât mai puţine mingi, iar tinerii sunt încă la început de drum. Practic, ne găsim într-o situaţie destul de ciudată: mijlocul nu are cui să servească mingi utile, iar atacul nu are de unde să primească mingi utile. Şi, peste toate astea, pe bancă e Marian Rada, probabil cel mai bun antrenor secund din istoria Rapidului. Dar, repet, in the big picture, dacă-mi permiteţi expresia, vinovat e numai unul. Unul singur, doamnelor şi domnilor.
La Cluj, singura noastră speranţă rămâne tradiţia recentă din disputele cu CFR. Acum două sezoane, i-am bătut în ambele meciuri, fără să primim gol. Apoi, în anul următor, după 1-1 în Giuleşti, am măturat cu ei pe jos în Gruia, 5-0, de mai aveam puţin şi completam un set de tenis. Ultimul meci cu ei a fost în tur, acel magic şi de neuitat 3-2 în Giuleşti, după 0-2 şi om în minus la pauză. Aşadar, patru victorii şi un egal, în ultimele cinci confruntări, ceea ce nu e rău deloc. Meciul e greu, totuşi, dar, cu toate astea, există o presimţire generală că vom câştiga, pe care o împărtăşesc şi eu. Marea mea dorinţă este să marcăm. Îmi e dor de un gol din acţiune, îmi e dor să mă bucur la un gol marcat de ai noştri.
Hai Rapidule, fă-ne fericiţi!
Un om vişiniu 