La Mediaş, am văzut Rapidul jucând fotbal pentru al treilea meci consecutiv, lucru cu care mă dezobişnuisem, mai ales după turul catastrofal. Am văzut jucători care ştiu să lovească mingea şi să facă o preluare, am văzut determinare şi dorinţă de victorie. Am văzut un meci controlat în mare parte de noi, deşi cu emoţii în unele momente. Lucru normal, având în vedere că echipa încă se rodează.
Ştiţi ce-mi place cel mai mult în acest moment? Ce îmi dă o stare de bine? Să ştiu că străinii de la Rapid joacă şi cu inima. Iar pentru asta trebuie să ne felicităm pe noi, pentru primirea pe care le-am făcut-o. La Rapid a fost mereu important ca jucătorii să pună şi suflet, chiar dacă puţini dintre ei au fost rapidişti din naştere. Galeria Rapidului (chiar sper să ne transformăm într-o „galerie”, m-am săturat să fim „galerii”) are această capacitate de a turna ambiţie şi dragoste direct în sufletele fotbaliştilor, de a pompa sângele în vene şi de a-i convinge că Rapidul e mult mai mult decât o echipă din CV-ul lor. Poate că aceasta e chiar picătura care va umple paharul rămânerii în Liga I. Detaliul care va face diferenţa.
La Mediaş s-a auzit ca în Giuleşti. Am avut impresia că cei 8.000 de rapidişti de la meciul cu Viitorul am făcut cu toţii deplasarea. Felicitări sincere pentru vocea pătrunzătoare cu care aţi zdruncinat liniştea Mediaşului.
Petrolule, eşti gata?
Un om vişiniu 
Domnule Luchian,
Asa trebuie scris despre Rapid.Noi,suporterii civilizati,suntem Rapid Bucuresti.Am incredere in ceea ce scrieti.Si,cred, este adevarat.Acum urmeaza finala cu numarul Patru.Cu bine.