Câteva păreri despre starea galeriei/galeriilor

1. M-am săturat de divizarea T2-peluză

Știu că s-au întâmplat lucruri regretabile în trecut, și aici mă refer mai ales la evenimentele de la aniversarea de 91 de ani. Știu că există orgolii (stupide) între diverse grupări, orgolii care duc la ură, și, inevitabil, la separare, pentru că acolo unde există grupuri diferite, există păreri diferite, și ele trebuie impuse, nu-i așa? Din această separare, Rapidul iese cel mai șifonat, pentru că nu poate beneficia de glasul unit al tribunelor și este nevoit să selecteze din 3-4 cântece pe acela de care să se simtă încurajat, în loc să fie unul singur, ca în vremurile bune (și demult apuse). Nu pricep această încăpățânare, nu pricep de ce nu vă așezați la o masă, cei care aveți ceva de împărțit, și să ajungeți măcar la o soluție de compromis, care să fie întru binele Rapidului. Mi se par atât de îndepărtate vremurile în care tot stadionul era o galerie, și vreau ca acele vremuri să umple din nou prezentul, nu să rămână doar amintiri.

2. Culorile Rapidului sunt alb și vișiniu 

Nu negru, nu verde, nu portocaliu, nu albastru. La meciul cu Chiajna am văzut pe cineva cu fular alb-albastru la gât, cu Schalke cred că era. De ce? Mărturisesc că mă depășește. Oare cum ar arăta Giuleștiul dacă ne-am afișa fiecare în toate culorile curcubeului? De ce vor unii să fie diferiți, când toți suntem la fel?

3. Folosim 10% din cel mai bogat repertoriu de cântece

Ilie Balaci spunea anul trecut “La galeria Rapidului m-a încântat că timp de 90 de minute nu am sesizat să își repete cântecele, iar asta înseamnă multe”. Nu ar mai putea spune același lucru și azi. Sunt multe cântece pe care nu le-am mai auzit de mult timp în Giulești, și sunt multe cântece pe care le aud de prea multe ori. Avem cel mai bogat repertoriu dintre galeriile de la noi, dar, din nu știu ce motiv, folosim doar 10% din el, și acela de multe ori sub formă de lălăieli. Devine enervant când cântăm un cântec și după 10 minute îl repetăm. N-are farmec. Paul nu-i un lider de galerie rău, dar cred că trebuie să mai diversifice repertoriul. Nu mi se pare normal ca o treime din meci să cântăm “Hai Rapid ale”. Și știu că nu sunt singurul care se plânge de treaba asta.

4. „C-așa sunt eu rapidist” nu merge la fiecare meci

Voiam de ceva vreme să scriu despre treaba asta, și nu știu câți veți fi de aceeași părere cu mine, dar nu cred că acest cântec se potrivește în fiecare final de meci. Un exemplu ar fi chiar meciul cu Chiajna, în al cărui final echipa avea nevoie de cântece de luptă, cântate în forță, care să le insufle jucătorilor puterea de a lupta. “C-așa sunt eu rapidist” e un cântec superb, dar atunci când echipa are nevoie să țină cu dinții de un rezultat, sau trebuie neapărat să dea gol, e ca nuca-n perete. Cred că insuflă resemnare în mințile jucătorilor, e un cântec care merge mai degrabă la 0-3, când nu mai ai nici o șansă, dar strigi sus și tare că nu ești trist, pentru că ești rapidist. Știu că a devenit o tradiție să-l cântăm în fiecare final de meci, dar nu cred că aceasta a fost menirea cântecului atunci când a fost introdus prima oară în repertoriu. Eu sunt mai tânăr, poate bătrânii Giuleștiului ar putea să ne spună mai multe despre originea și scopul lui inițial.

5. Sonorizarea

S-au plâns mulți, inclusiv la mine în privat, că nu aud atunci când se dă tonul la cântece, mai ales cei de sus și din lateral. La peluză era mai simplu pentru liderul de galerie să se facă auzit, pentru că peluza e mai mică. Tribuna, în schimb, e mult mai mare (și pe lung și pe lat), și nu poți ajunge la cel mai îndepărtat suporter fără un sistem de sonorizare bun, sau fără 2-3 oameni în plus, care să preia tonul și să-l dea mai departe. De multe ori se cântă aiurea, desincronizat, și pare mai mult gălăgie decât un cântec bine definit. Eu stau în centru, la 3-4 rânduri mai sus de Paul, așa că aud bine tonul, dar cei de sus nu sunt atât de norocoși, ca să zic așa.

6. E bine că venim la meci

Mă bucur să văd tribuna plină la fiecare meci (din păcate, peluza stă mai slab la acest capitol). Am văzut astăzi o statistică în care suntem pe primul loc la numărul de suporteri în retur, ceea ce spune multe, în special că Rapidul nu este abandonat nici în cele mai grele momente. Nu este suficient să fim rapidiști, trebuie să și venim la meciuri (cei care sunt cât de cât aproape și pot, nu-l pot critica pe un rapidist din Baia Mare că nu vine la meci). Fără noi, Rapidul n-are nici o șansă, pentru că noi suntem Rapid. E senzațional că suntem atâția care ne-am însușit acest aspect și venim la meciuri, indiferent de locul din clasament.

Cam asta e ceea ce cred eu. Aștept și părerile voastre.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

2 răspunsuri la „Câteva păreri despre starea galeriei/galeriilor

  1. alina

    Este foarte penibila gasca de la peluza care in timp ce tribuna canta anumite cantece, peluza canta altceva. Si in fruntea lor sta un dubios maxim care este extrem de penibil si el…

  2. Răzvan

    Foarte corect !

    1,.Nu merge ” C-asa sunt eu rapidist ” decât dua ce se termina meciul . Asta tb sa fie lege pt liderul de galerie . 2. Realul , Bayern , Dortmund , Juventus , Milan , Roma , Marseille , etc… au galeriile LA PELUZA ! Uniti sa fim dar la peluza . 3. Crainicul trebuie la fiecare meci sa pună OBLIGATORIU : Pitis , Anda Calugareanu , plus la fiecare gol sa pună la amplificare gen Bayern goal song !…..

    Răzvan.

    Trimis de pe iPhone-ul meu

    Pe 22.04.2015, la 11:46, „Un om vişiniu” a scris:

    > >

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s